Libertate

Degeaba astepti,
eu n-am sa cad,
n-am sa ma impiedic...

si da, ma feresc de priviri
ce musca din mine
cu prea multa foame !

si fug de tine
pentru ca bratele tale
nu stiu sa-mbratiseze,
stiu doar sa ma inchida-n ele...

si-apoi in ce si in cine
sa mai cred cand ochii vostri
sunt atat de straini?

de ce sa caut binele in rau,
de ce sa mai cred in tine?

nu mai stiu cum e sa merg,
ci viata o traiesc in salturi
uneori prea primejdioase,
si-n zboruri prin furtuna...

dar in fata ta n-am sa cad vreodata,
si mana n-am s-o-ntind
ca cineva sa ma ajute
ci imi infig genunchii in pamant
si-mi agat mainile  de stele...

las ploaia sa imi spele fruntea neagra
de ganduri rele
si lacrimile sa-mi stearga obrazul de sarutul fals...
vantul imi va vindeca aripile
iar soarele-mi va jura iar iubirea...

De azi

Cu ochii impaienjeniti
privesc fara sa clipesc fitilul
lumanarii cum arde...ceasul cum numara secunde
si-astept...ce?

Astept ploaia sa-mi bata in geam
si pasi s-aud venind spre mine
dar linistea doare ,
nelinistea-i prea mare...

Si rup iar bucati din mine,
si pare sa nu se mai termine...
Nu cer decat putere
sa uit ce-a fost si sa nu pot retine
ce vine!
Dar cui sa cer altcuiva
decat mie?!

Ochiul tau stiu cum cauta
cea mai mica greseala a mea,
si stiu cum judeci tot ce misc
dar n-am pedeaspa mai mare ca iubirea,
si n-am de la cine astepta decat de la mine!

Muta-ti gandul,
lasa-mi nemarginirea si n-am sa te deranjez,
n-am sa caut nimic si n-am sa astept...

De azi sunt doar eu
si voi restul ....

N-am sa uit

Oricat ai vrea,
Nu-mi poti lua nimic!

Sunt toata a mea,
Si nu-ti cedez
Nici macar un zambet,
Vreo clipire...

De azi sunt mai a mea
Decat am fost vreodata!

Pasu-mi hotarat nu te cheama,
Dar nici nu te lasa...
Privirea-mi nedeslusita,
Nu te vrea, nu te respinge...

Sunt insemnata de libertate,
Si nu are ce sa ma opreasca!

Am sa iubesc iar ,
Si iar voi plange si voi rupe
Bucati din mine de durere,
Si-am sa fac noi cicatrici pe obraji...

Dar n-am sa uit nicicand
Ca port in spate aripi...

N-am sa te las...

Nu imi cere sa uit,
nu imi cere sa iert...

Nu ma crede,
si nu ma urma atunci cand
cu orice pret ma lupt
ca orice sa fie posibil...

Nu ma cauta...
Nu mai sunt eu,
iar tu nu mai esti tu...

Nu imi cere sa trec zambind
prin fata oglinzii ce-mi reflecta
golul atat de mare din mine,
si ranile sangerande...

Ne prefacem
ca noi n-am fost vreodata?

Mintim vantul,
si acuzam ploaia
de instabilitate psihica si emotionala?

Te las sa ma lovesti,
te las sa ma privesti cu ochii in lacrimi,
dar n-am sa te las
sa ma mai cunosti vreodata...

Nu ma multumeste...

Infig dintii in buzele moi,sangerii
Sa-nec in durere aroma vechiului ultim sarut...
Cred cu tarie ca durerea va acoperi
Urmele prea evidente ale trecutului...

Nu cred ca stii...nu ai de unde,
Dar bratele mele nu mai stiu sa indrageasca,
Au uitat cum sa mangaie,
Cum sa se joace cu suvite de par...
Si nici palma nu mai stie sa se agate
Cum se agata de tine...

Ochii privesc degeaba spre geam,
Si degeaba mai au patrunzime...
Nu mai au ochi pe care sa-i patrunda.

Pasul tau nu l-am mai auzit pe aici,
Si ceva imi spune ca nu-l voi mai auzi...
Imi vine greu sa cred,
Si nu ma multumeste gandul ca
Pasul tau se auzea candva aici ...

Si ce daca?

N-am alti zei,
N-am alt crez,
Decat Iubirea...

Nu ma inchin
Si nu cersesc...
N-astept si nu chem...

Nu am cum sa pacatuiesc.
Pacatul nu exista,
Iar pedeapsa e fictiune...
In schimb,platesc scump
De cate ori iubesc...

Eu nu mai sunt aceasi
Care m-am nascut...
Cate o parte din mine
A plecat de cate ori am iubit...

Daca mai am ceva al meu,
Sau intreg in mine?
Nu are rost sa te mint,
Eu nu mai sunt a mea
De prea mult timp...

Nu voi putea fi nici a ta,
Nu sunt a nimanui...
Te iubesc, ma iubesti...
Si ce daca?
Va ramane mereu la fel?

Nu-mi promite nimic,
Ci lasa-ma sa te simt,
Sa ma simt...
Invata-ma tu sa iubesc
Si cum sa nu uit niciodata sa o fac...

N-ai drept sa te minti...

N-ai drept sa ma minti,
Si n-ai drept sa-ti refuzi
Putinele clipe de-mplinire…

N-ai drept sa decizi in locul meu,
Si nimic nu-ti da dreptul
De-a-mi schimba zambetul
In lacrimi cand indoiala te macina…

N-am sa te las sa nu ma mai vrei,
Si n-am sa te las sa ma uiti,
Oricat ti se pare de fara rost…

N-am sa te las sa ne rupi,
Acum ca suntem unul
Si n-am sa tac atunci
Ochii tai dezmit vorba aruncata-n mine…

Nu te gandi ca n-am sa-ti ascult
Cu gand limpede glasul,
Si nu teme ca n-am sa-l inteleg,
Oricat de mult ar incerca sa se ascunda…

Nu ascunde nimic din ce se naste in tine,
Si nu ma lasa sa nu stiu cand te doare …

In miez de noapte

M-am îmbrăcat în noapte şi nu ţi-am spus
Te-am aşteptat pe tine să vi,să mă observi...
Dar ai tăcut şi te-ai ascuns nătâng.

M-ai lăsat să cred
Că-n tine se-ntâlnesc soarele şi luna
Că tu eşti răsăritul
Şi apusu-ntruna

Că n-ai să-mi uiţi vreodată visul
Şi vei face orice,
Dar te-ai ascuns sub pleoape
Rămânând doar eu,
Cu vântul şi cu luna...soarele l-ai luat cu tine...

Şi ultima mea speranţă
S-a stins în miez de noapte...
Lăsând în urmă amintiri deşarte
Şi paşii tăi ce nu mai duc la tine,
Lăsându-mă în întuneric

Şi ochii şi-au pierdut sclipirea
Şi zâmbetul a dispărut
Iar tu...poate n-ai ştiut că sunt...
Aici doar pentru tine,
Şi n-ai ştiut c-ascunde iubirea-n mine,
Cum n-ai ştiut că sufăr
Şi n-ai auzit că încă te mai strig...

Şi încă mai aştept
Dar doar ploaie mai bate-n geam
Şi gândurile mele ascunse de tine
M-apasă şi mă dor...

Sufletul meu te strigă
Dar strigătul meu e mut
Tu nu mă mai auzi...
Mi-aduc aminte de soare,de tine
Trăiesc din amintiri
Şi nu mai cred decât în mine.

Made by Fr33 Spirit & C8ilu

Mister

Sunt facuta din pacat
asa ca e ceva normal
sa nu fiu curata
sau macar incadrata in normal!

Degeaba asteapta perechile de ochi
sa gaseasca-n mine bunatate-
spera in zadar!

Mintile-ncuiate n-au cum
sa-nteleaga ca-n mine ura si iubire
mereu se-ntrec,
iar cea din urma se lasa-nvinsa
mereu din acelasi motiv: naivitate!

Si-apoi priveste-mi ochii
si-ncearca sa le zaresti lucirea...
E drept ca-i evidenta,dar...
ce-nsemnatate are?

Soarta

Soarta mea nu e dreapta
dar nici stramba...
Poate doar intortocheata
si poate nici asa!

Nu eu am creat-o asa
si nici vina ei nu e
ca e atat de ciudata.
Pasu meu nestiutor
a batut doar carari neumblate,
si asa s-a nascut ea-Soarta mea!

Pasu meu are tinta doar linistea
si pasu meu iubeste tot!
Iubeste ploiaia,norul,vantul,
soarele si luna...

Pasul meu detesta omul
si nu-ndrageste gestul fals,
sau zambetul perfid...

Pasul meu nu te va urma-
daca ti-ar fi trecut asta prin cap-
si nu pt ca esti om,
ci pentru simplu fapt ca
pasul meu nu te crede...

Azi

Am descoperit azi
In ochii straini
Goliciune familiara,
Si-n pas indepartat
Apasare asemanatoare...

Soarele n-a zambit
Iar vantul degeaba
Mi-a marturisit secrete,
Pentru ca azi am fost surda.

Ploaia n-a cazut,
Dar a stat si inca sta
Pregatita-n nori...
Mi-astepata privirea
Si e gata sa cada
pe umerii mei goi,
Pe tamplele-mi negre...

Azi n-am fost eu
Si-am ratat natanga
Sa vad minunile
Ce mi-au stat in fata
Preocupata de sclipiri false
Si chipuri mascate...

Azi n-am fost eu nicaieri...

De aici, de departe

M-am jucat pe rand cu toate,
Si-am facut din fiecare,
Un “ceva” care sa-ti aminteasca
Fara voia ta de mine…

M-am imprietenit cu soarele,
Si din razele lui,
Ti-am facut imbratisari
Lungi si calde…

Am facut un pact cu luna,
Si am promis sa ingrijesc stelele,
Pana ce ea-ti vegeheaza
Somnul si gandul din noaptea tarzie…

Fluturii, i-am mintit fara sa clipesc
Si le-am promis viata lunga,
M-am declarat pentru ei Dumnezeu,
Ca tu sa zambesti si sa ai luciri in privire…

Cu ploaia m-am desurcat usor:
A-nteles ca nu e ceva permanent,
Ci trebuie sa te viziteze ,
Doar cand iti aude oftatul greu…

Vantul nu a cerut nimic in schimb,
Si s-a oferit sa te viziteze
Cand ti-e-ncarcata fruntea
Cu nori negri si grei…

Eu…am preferat sa stau pe margine,
Doar sa privesc…
Nu vreau ca tu sa stii ca am vreun amestec
In fiecare zi de-a ta…

Neliniste

Cand nici ploaia nu ma mai asculta,
Si cade unde si cand vrea,
Ma-ncred in vant si-l fac aliat.
Dar...vantul bate mereu
Din alta directie si nu ma-ncanta
Mereu schimbarea...

Cand nici pasarile nu mai zboara,
Ma-nfioara timpul ce se-opreste
Sa simt si mai acut durerea
Ce-o-nalta-n mine fiecare indoiala...

Cand ma-npsaimanta rasaritul
Nestiind ce va urma,
Nu las soarele sa-mi vada privirea,
Sau soarele sa ma cuprinda,
Ore sau zile in sir...

Cand in mine se nasc si mor doruri imense,
Mi-e greu sa cred...
Ruga nu am si nici Dumnezei,
Care sa poata sa-mi ajute.
Si atunci doar tu imi poti raspunde:
Cat vom mai privi tot noi aceeasi luna?

Aceeasi destinatie

Ma-nspaimanta soarele
Cand toamna,
Da noriideoparte si-si croieste drum
Prin ceata groasa
Si-ajunge la mine...
Ma sperie dorinta lui
De-a ma-ntalni...

Ma-nfioara luna
In noptile-nnorate
Cand se-arata patata,
De norii ce se joaca
Pe cerul imbufnat si negru...

Ma bucura frunza
Ce cade neajutorata
In graba vantului
De-a ma strange in brate...

Ma-nbujoreaza ploaia
Ce cade cu atata ardoare
Pe fruntea mea
Si-mi ia povara
De pe umerii adunati,
Si-mi indreapta spatele...

Si toate ma bucura,
Sau ma-nspaimanta,
Dar ma-ntorc mereu la mine...

Inainte de apus

Privin cerul prea albastru,
Prea perfect,
Am lasat sa-mi scape un gand,
Ce mai apoi
L-am facut inaripata,
Sa-i privesc zborul liber,
Avantul natang...

Am mai lasat printre
Buzele intredeschise,
Si multe soapte
Sau cuvinte mute,
Sa iasa fum...
L-am prefacut in nori
Ce-au ars langa soare
La apus...
Unii din ei au ramas
Sa-mbratiseze luna,
Si s-ascunda in taina stele...

Chiar daca...

Chiar daca frunzele cad
Si vantul bate tot mai des
N-am sa poposesc prea mult...

Cu gandul in nori
Si piciorul pe pamant
N-am sa incerc sa uit...
N-am sa chem furtuni
Si n-am sa ma vrea altcineva...

In schimb iti trimit tie
Ploaia si vantul
Sa te-ngrijeasca
Si sa-mi aduca vesti despre tine...

Eu n-astept nimic
Si nici nu cer...
Eu imi vreau doar marginea de lume,
De unde sa pot veni rar
Cu gand limpede,
Privire senina si pas curat...

Sete de libertate

Din cauza gemurilor aripile
Nu se deschid mereu…nu au cum…

Iar scarile nu-mi folosesc prea mult.
Scarile mi se rup sub talpile grele
Ce le apasa cu mult dor
Si sete de libertate…

Ochii-mi privesc pierduti spre cer,
Si mana se-ndinde adesea
Sa plimbe degetele printer nori
Si raze de soare sau sa apuce luna…

Nu pot sa zbor mereu,
Dar pe pamant nu calc totusi, niciodata…
Si soarele nu ma-ncalzeste
Desi stie ca e important sa o faca…

Vantul mi-e aliat ,
Si e mereu acolo indiferent
Daca mai e vreo urma de pasi
Alaturi de-ai mei…

Invata-ma

De ma porti in gand,
Invata-ma sa cred,
In minuni...
Ca soarele nu doar arde,
Ci si incalzeste...
Ca luna nu m-a tradat,
Si vantul mi-e inca aproape...

Invata-ma sa ascult linistea,
Si sa inteleg cuvantul...
Sa iubesc si sa iert
Cand mi-e greu sa cred...

Invata-ma definitia vietii,
Ajuta-ma sa zbor,
Dar aminteste-mi drumul,
Si nu ma lasa sa ma uit in zari...

Invata-ma drumul spre noi,
Fara trecut sau viitor,
Doar ce-i al nostru.
Sa fim doar "noi" si restul lumii...

Invata-ma ce nimeni
N-a reusit pana acum...

Si totusi...

Imi place sa cred ca nimic nu are limite,
Ca pot zbura si pot tine in palme stele,
Ca pot pasi pe nori albi si ii pot stapani pe cei negri…
Ca iubit mi-e soarele si luna o prietena veche…

Imi place sa ma joc de-a Dumnezeu,
Si sa aduc ploaie de cate ori vreau ma joc in balti,
Sa fac sa ninga cand totul e murdar,
Si sa chem parfum de tei cand mi-e dor de plimbari pe-alei…

Am invatat sa iubesc si sa cred…
Sa nu am reguli, sa sa tin capul sus
Indiferent cat de puternica e furtuna,
Si de cat de tare striga tot trecutul…

Am invatat ca viata e simpla,
Ca sfarsitul nu e altceva decat un inceput,
Ca soarele rasare altfel in fiecare zi,
Si vantul isi schimba mereu directia…

Am uitat sa mai cred...

Am uitat de mai cred sau nu în mine,
În cuvinte, gesturi şi simţri...
Ticăie ceasul şi paşi pe holul lung
Ce duce spre mine nu se aud...

Mi-e frică să ascult tăcere.
Mi-e frică de gânduri, de tot ce-semn.
Vântul vorbeşte de tine,
Şi ştiu că minte...

N-am vise în care să mai cred,
Nu mai am nici paşi să vin spre tine...
Mă mulţumesc să aştept în tăcere,
Şi să nu mai caut motive ...

Şi nu, n-am să vreau să mai ştiu
Dubla semnificaţie a trandafirului ce tace
Şi-şi pleacă capul de-mi citeşte în ochi întrebarea,
Sau a ploii ce cade când mă sufocă dorul de tine...

Haos

Pasesc stramb de cele mai multe ori
Si de curand am observat
Ca nici pamantul umed
Nu-mi mai pastreaza urma…
Ma lasa in voie sa merg,
Dar sa nu ma mai intorc…

Si-apoi cine stie daca asta,
Imi face bine sau rau?
Cine stabileste
De maine va fi bine sau rau?

Nu cred in Dumnezei…
Toate sunt o combinatie ciudata
Intre sacru si profan…

Cred doar in mine,
Si nu vreau sa stiu ce e bine,
Ce e rau…vreau doar timp
Sa aprind in mine gand curat,
Sa ma curat de praf ,
Si sa urc in voie munti,
Scari si piedestale…

Si ce folos?

Am strans in pumnii mei mici,
Tot ce-am vrut sa vezi
Si sa fie doar al tau…

N-a stiut nimeni de ce tac mereu,
Si plang prea mult…
N-a stiut nimeni
De ce-mi adun genunchii la piept,
Si –mi ascund mainile …

Si ce folos ?
Eu am tacut atat ,
In timp ce tot si toate
Stiau ca mint ,
C-ascund si ca iubesc…

Azi …stiu ca ce-am avut,
Sau ce-am crezut al meu
Era al tuturor,
Si –n afara de mine,
Nimeni n-a mintit…

Ma-ndrept spre...ce?

M-a trezit in zori
Graba vantului,
Si maini ce se loveau
De copaci, de blocuri,
In general de tot ce-ntalneau
In cale...si ele se grabeau...

Geamul s-a deschis larg,
Si-am vazut cum Ziua,
Cu buclele de aur.
Isi aduna tot parul
Intr-un coc zorit
Cu nori in loc de-agrafe.

Sunt muta si perivesc pierduta.
Si nu-nteleg de ce-a-nceput
Ziua atat de calma pana-cum,
Sa alerge si sa se-ncurce?!?!

Nu-mi spune.
Dar eu stiu.
Nici vantul nu-mi spune,
Si tace mincinos.

Ziua pleaca cu tine,
Iar voi doi, impreuna,
Ati hotarat sa nu-mi spuneti...
Vantul e-actor prost si va tradeaza.
Dar nimic nu mai conteaza.

Ma-ntorc cu fata spre stele
Si inca mai sper in ele.

Legea nescrisa

Ti-am lasat degeaba
Cuvinte multe si pline,
In mugurii ce stau sa plesneasca…
Ai trecut natang pe langa ei
Si n-ai banuit vreo secunda,
Ca pana si ei incearca sa m-ajute…

Ai pasul mare,grabit…
N-am sa mai incerc,promit, sa te opresc,
Pentru ca oricum nu ar ajuta la nimic.

Am inceput sa indragesc
Tot mai mult glasul vantului
-brusc mi se pare dulce-,
In plus trenul a promis
Ca ma va duce departe,
Iar vantul se tine scai de mine!

Nu ti-am spus pana acum…
Dar vantul si cerneala au fost mereu.
Tu esti nou si stim prea bine:
Mai presus de dorinta…e menirea…

Dor de mine

Am ajuns sa ma joc cu soarele
In fiecare zi…nu mai e nimic deosebit
Sa-l ascult si sa ma arda uneori.

Imi place sa ma ascund uneori,
Sa-l fac sa ma caute,
Dar el ma asteapta…stie c-am sa ma inotrc,
Desi uneori ii simt vocea cum tremura
Impotmolita de lacrimi…
Nu stiu inca de ce se teme…

Luna mi-e si ea prietena veche,
Dar de la o vreme e prea trista,
Sau poate pe mine nu ma mai incanta
Cronica meloancolie?!?!

I-am spus si ei ca e de prisos,
Sa creada in iubire,
Si s-o priveasca cu ochii uimiti!

E doar o joaca.
In cel mai bun caz,o piesa de teatru!
Dar luna insista sa creada ca ea,
E protectorul indragostitilor
Si nu le intelege minciuna
Din care sunt claditi si cladesc…

Soarele ma priveste ciudat
La fiecare discutie pe tema iubirii,
Iar luna…nu imi mai vorbeste de mult…
Eu…am renuntat la amandoi
Si-ncerc acum sa cunosc ce-ascund in mine…

De ce sa mint?

De ce sa mint si eu
Ca soarele e doar unul,
Cand pentru mine
Soarele pare altul
In fiecare dimineata?

De ce sa mint
Ca luna e aceasi ,
In fiecare noapte
Cand ea se schimba mereu?

De ce sa mint ca
Sunt mereu eu
Si niciodata altfel sau altcineva,
Cand ma imbraca nori negri si grei,
Uneori albi incat nu ma mai stiu
Nici macar eu?

Am sa recunosc doar
Ca soarele si luna,
Depind de mine.
Si de cum ii vad,
De fiecare data…

Eu…am dat nastere
De nevoie
Mai multor “eu-uri”
Pe care bune sau rele,
le indragesc…sunt ale mele…

Soarele si luna depind mereu
Doar de mine…
Dar eu…depind de tine,
De cele mai multe ori…

De tu vei vrea...

Ma doare un dor,
Si nu-mi place
Nici macar sa stiu,
Ca vreodata,
Am sa mor…

Nu vreau sa stiu
De maine,
Vreau sa iubesc macar azi…

De maine pamantul
Poate sa se rupa,
Iar eu sa cad…

Si de-au sa ma tina
Aripile bine,
Am sa privesc tot
De departe tare,
Si n-am s alas mai nimic,
Sa ma doboare…

Doar strigatele tale ma vor lovi,
Ma vor strapunge…
Am sa cad,
Si-am sa sfarsesc cu tine,
De asta ti-ar fi dorinta…

Si chiar de nu te pot,
Cuprinde tot in brate,
Am sa te feresc
De furia care vine,
De raul care cade…

Muza...

De ti-as spune
Ca vreau cerul,
Nu ti-ar fi greu 
Sa-ntinzi mana dupa el,
Si sa mi-l oferi…

De-as vrea intr-o dimineata
Luna si stelele la rasarit,
Le-ai aduce
Si-ai face tot
Ca ele sa faca cum vreau…

De ti-as spune
Ca m-am plictisit
Si-as vrea alta lume mai putin ciudata,
Ai schimba-o si pe ea!

Ai aduce marea 
In locul muntilor,
De ti-as cere,
Si-ai distruge
Pana si soarele,
De-ar indrazni
Sa ma-ncalzeasca cand n-as dori…

Ai iubi cu mine ploaia
Si tot amandoi,
Am urao uneori…

Ne-am ascunde ,
Departe unde nimeni
Sa nu ne stie,
Sa ne indragim doar pe noi…

Ai fi tu…
Si uneori ai plange ,
Si vei fi speriat,
De tine si ce-ai face…

Dar atunci te voi ascunde,
In bratele mele,
Si nu-ti voi cere nimic…

Te voi vrea doar pe tinei,
Si n-am sa cer explicatii…
Te las sa ma ai,
Si as uita tot ce-mi vei cere sa uit…

Inceput de lume...

Am hotarat ca de azi,
Voi fi eu Dumnezeul meu!

Voi crede in mine,
Ma voi iubi,
Si tot eu ma voi asculta
Apoi imi voi implini dorintele!

De azi eu sunt Dumnezeu,
Si voi avea spatele
Ceva mai drept,
Barbia mai ridicata,
Privirea atintita mai sus,
Iar pasul si mai hotarat!

Nu ma privi
Cu ruga in ochi,
Ca n-am sa te-ascult!
Am sa te tradez,
Si poate chiar am sa te vand!

Uita

Azi am privit luna
Peste rama ochelarilor
Si nu m-am mai straduit
Ca altadata sa o contemplez...
Nu mai avea rost
Sa las capul pe spate
Si sa zambesc lunii...
Mi se parea in zadar...

Iti spun toate astea,
Recunosc cu o usoara durere...
Insa tot am sa te rog
Sa ramai aici,
Ca-n povestile de dragoste,
Cu fularul meu legat la ochi,
Iar eu sa plec...

Chiar de vei sti
Spre ce m-am indreptat,
Nu ma urma.
Uita tot
Si nu mai zi nimanui nimic.
Taci iar si uita
C-am fost a ta candva...

Toate te-asculta

N –am strazi
Pe care sa pasesc…
Nu mi-ai dat un loc
De care sa-mi amintesc,
Decat franturi prea multe
Si intense…

Stii doar sa-mi trimiti vantul
Sa ma imbratiseze…
Crezi ca asa te simt aproape
Si nu doare la fel de tare…

Pui luna sa-mi rasara,
Sa-mi aminteasca de tine,
Dar ea e muta,nu vorbeste…
Uneori pare chiar surda…

Soarele –l trimiti cand luna e obosita,
Iar el pare sa stie multe,
Dar doar zambeste
Si ma-ndeamna sa visez,sa sper…

Teiul…pe el l-ai invatat
Cand sa-nfloreasca,
Si cand sa se ofileasca…
L -ai mai invatat sa pastreze
Acelasi parfum mereu…

Uneri se intalnesc- probabil din intamplare-
Atunci cand vin sa ma aline,toate…
Pana si soarele si luna
Sunt in acelasi timp pe cer…

Cand au venit toate in acelasi timp
Ultima data,
Le-am spus sa nu se mai oboseasca,
Pentru ca nu ma pot alina,
Nici una…

De atunci, vin rar pe rand,
Si doar zambesc…
Am facut un pact:eu nu intreb,
Ele nu spun nimic de tine…
Dar nici una nu respecta pactul,

Abia acum...

Imi pare rau dar ploaia ,
Nu o pot pune in plic
Si apoi sa ti-o trimit…
Ploaia trebiue s-o simti,
Nu doar sa o lasi sa te ude…
Iar daca o vei asculta atent,
Vei intelege ce-ti spune…

In plic iti pot trimitie doar scrisori,
Sau fotografii…
Dar scrisorile
Trebuie sa fie prea scurte ca sa ajunga la tine,
Asa ca am hotarat de ceva timp,
Sa nu mai scriu scrisori…

Ploaia…nici ea
N –a mai trecut de mult pe aici.
Au inlocuit-o cativa fulgi de zapada
Parca pierduti de casa.
Iar ei pentru ca sunt naivi,
Nu stiu prea multe,
N –au ce-mi spune…
Doar unii din ei stiu de tine…cei mari.
Ei sunt batrani si te cunosc…
Ei mi-au spus ca abia acum
Inveti sa iubesti…

Ce e iubirea?

Ce –ai zice sa ne iubim
Doar uneori?
Asa momentele frumoase
Vor reusi sa ne duca
Dincolo de tot,
Eu implinindu-mi visul de-a fi
Aproape de tine si de luna…

Poate daca o data pe saptamana
Ti-as arata cat te iubesc
S-ar schimba tot,
Si n-as vrea…
Poate eu n-as mai fi eu,
Tu n-ai mai fi tu,
Iar noi amandoi, n-am mai fi noi…

Poti sa crezi ce catastrofa ,
As putea provoca?
Ne-as distruge,
Si n-am mai putea exista
Sub aceasi identitate,
Cu aceleasi simtiri,
Sau vointe…
Am fid oar doi oameni
Care se ascund unul de altul,
Nevrand cu privirea
Sau vreun gests a se raneasca,
Ramanand de piatra tot restul vietii lor…

Dar oare dragostea,
E facuta pentru a ne distruge,
Si pentru asta a fost create?
La –nceput a fost pura,
Chiar divina…
Cu timpul oamenii cruzi
Cu tot felul de asteptari,
Au distrus-o si adus-o
In cea mai cumplita stare,
Capabila sa ne distruga…

Cu toate astea,
Eu cred inca in dragostea noastra,
Ce e parca plina de tot
Ce e mai bun,
Intr-o zi ducandu-ne
Pana aproape de luna…

Toamna tarzie

Am asteptat degeaba toamna
De anul acesta…
M-a mintit , a-ntarziat,
Ori a uitat de mine,a uitat sa mai vina…

De-o vreme parca toate ma uita,
Iar eu pare ca nu mai iubesc nimic…
Soarele nu ma inveseleste oricat s-ar stradui
Cantul vantului nu ma-ncanta…ma lasa rece…

Oamenii penduleaza mereu prin fata mea
Si au un zambet mai mult decat ciudat
Ce ma sperie si ma impinge adesea catre noapte…
Atunci mi-ar placea sa simt marea aproape…

Muntii imi declara ne-ncetat iubirea,
Insa eu,am obosit sa-i ascult,sa-i mai cred…
Nu vreau sa-i mai urc
Si sa simt doar sus vantul cum bate…

Ma vreau cuprinsa de dorul toamnei
Pe-un mal de mare,cu intreg nisipul la picioare…
Ma vreau cum n-am mai fost vreodata
Pierduta intr-o noapte albastra…

Vreau sa iubesc valul ce se sparge-n mine
Si pe care ma obosesc zadarnic sa-l strang la piept…
Mi-e dor de toamna tarzie ce pare ca nu vine
Si observ ca nu te va aduce nici pe tine…

In cautare

Caut…ce caut,
Parca am uitat si eu sau uneori
Nu vreu sa mai stiu…
Vreau doar sa respir,sa ma opresc…

Uneori caut drumul spre soare
Si uit ca pot in drum spre el,
Toate sa ma doara,sa ma arda,
Sa ma transforme-ntr-un nimic imens

Am cautat si aleea ce ducea
Spre luna si spre stele…
Dar parca nici el nu vroiau
Sa le cunosc si fugeau mereu…

Am cautat prea des sensul meu,
Al ploii ce cade si al noriilor ce zburda…
Fata de mine,eu inca am multe taine…
Sunt o enigma mai mare ca toate.

Si degeaba mai caut,mai sper
Si mai vreau…
Eu sunt taina cea mai ascunsa…
Drumul ce-l caut,oare unde duce?

Pact intre noi doi

Haide acum ,
Noi doi atat de diferiti
Sa faceum un pact,
Sa fim linistiti,
Ca eu nu mai sper,
Ca tu nu mai revi...

Promit solemn cu mana pe mine,
Ca zilele toate,
Ti le dau tie cu tot cu soare.
Anotimpuril ti le poti alege.
Iti dau orice din ele,
Mai putin toamna cu fii ei,
Vantul si ploaia...astea le vreau eu.
Zapada poate fi a amandurora.
Ea poate fi a ta,
Dar sa mai treaca uneori si pe la mine.
Eu vreau luna,noaptea si stelele,
Toamna e deja pe lista,
Dar mai vreau ceva...
Vreau mereu inflorit un tei
Langa banca de sub geamul meu.
Nu-mi da lume multa,
Pentru ca stii ca n-o-ndragesc...
Ma vreau pe mine si-mi ajunge.

Tu ramai cu restul anotimpurilor,
Iar zapada doar,
Va fi si a mea uneori...
Te las sa te bucuri de tot,
In timp ce genunchi-mi
Vor sta implantati in pamant,
Si ma voi ruga sa-ti fie
Iertat pacatul,
De-a ma indragi vreodata.
Te vreau fericit fara de mine.
Fara de toamna care
Sa-ti aduca aminte c-am fost,
Sau ploaia care-a plans
Cand ai plecat...

Eu ma multumesc cu-atat
Si promit sa nu mai cer nimic...
Voi sta cuminte-n camera
Plina de noi ce pastreaza mereu,
Acelasi dulce si trist parfum de tei...

N-am sa mai...

Nu,n-am sa mai scriu
Vreodata cuvinte multe
Si-apoi sa le var in plic...
N-am sa mai trimit scrisori
Nici de adio,
Nici de dor...

N-am sa-ti mai declar iubire,
Pentru ca n-ai crezut
Si n-ai sa crezi in ea,
Si asta va durea
Mai tare decat a facut-o ceva vreodata...

Te las sa pleci iubite...
Mai bine m-as corecta:
Te las sa pleci,
Si-ti promt ca nu te voi uita,
Nu te voi cauta...

Te las sa taci absurd,
Iar eu voi plange prea mult...
Te las,desi n-ai fost al meu,
Dar iti promit sa nu te uit...

Fara de tine...

M-au mintit copacii goi
Si-nfrigurati de vantul rece
Ca n-au stiut nicicand de tine,
Ca n-ai fost vreodata...

Dar eu mai plang
Si-i rog sa-si aminteasca,
Ii implor sa-mi mai spuna
Ceva de tine...

Dar copacii par acum morti,
Si nici pe mine nu ma mai vor...
Ma ignora si privesc inganfati
Spre cer,vorbesc intre ei, nu ma aud...

Am cazut degeaba in genunchi
In fata lor pe aleea plina...
Ei nu s-au indurat,
Ascultare nu mi-au dat...

M-am umilit si te-am dorit
Mai tare ce niciodata...
Te-am plans crezandu-te mort,
M-am resemnat vazandu-te viu...

Vantul

Si da!
De vant vreau sa fiu purtata
Pe aripi mari si pline
De dor, de bine si frumos...

Desi el e rece uneori
Mi-e drag mereu si stiu,
Ca si el ma-ndrageste
Cum n-a mai indragit vreodata...

Uneori vantului,
Ii place sa se joace
Cu ploaia
Aruncand-o in mine...

Frunzele le poarta pe degete
In fiecare toamna,
Si recunoaste
Ca unele ii sunt amante...

Dar eu l-am indragit
Si-l voi indragi mereu pentru ce face,
Cum ma cuprinde-n ale lui brate,
Si face ca nimeni sa nu stie...

Copil pierdut in vise

Vreau sa tin stelele intr-o palma toate…
Sa stea in puterea mea ploaia,
Soarele sa-mi fie prieten,
Iar luna…o vreau deasupra fotoliului meu…

Din nori am decis sa fac un caiet mare,
Legat cu fire rosii de matase,
Cu razele soarelui de la apus…
Ma voi plimba pe cerul albastru privind in sus…

Voi calca cu piciorul gol iarba dimineata,
Si voi numara fiecare lacrima a ingerilor
Ce-si gasesc trecutul dureros,
Printre spini…

Brandusele le voi culege,
Zambind si evocand amintiri,
Uneori plangand,dar mereu
Sarutandu-le fin,patimas…

Lasa-ma...

Lasa-ma vant rece sa scriu cu mana dreapta
Pe umedul nisip vise mari,
Greu de implinit,cum ar fi iubirea,
Zborul meu intr-o zi spre soare…
Vise mari sau tot ce ma doare,
Ce ma sufoca si nu ma lasa
Sa fiu eu ,acum,aici…

Apoi dupa ce-am terminat de scris ,
Intoarce-te si priveste-ma adanc in ochi…
Ce vezi?...nu spune nimanui…taci doar.
Sterge si scrisul de pe nisip ,
Si hai sa plecam departe…acolo unde e doar toamna mereu,
Sa plecam in tinutul meu…

Realitate indusa

Sunt aievea trupuri de copii
Ce găzduiesc oameni maturi,uneori mahmuri
În tumultul perfid
Poluat de maşini luxoase,
Muzică la maxim şi haine de firmă,
Alimentate cu parfumuri scumpe,
Între oameni care au uitat:
Orice minte visează să trăiască!
„SĂ TRĂIM BINE!”

Au uitat adevărata realitate
Şi au clădit alta alimentată cu coca-marijuana
Sorbită permanent din cupă de şampanie scumpa
Cu exstăzy.
OARE TRĂIM BINE?

Mâini scheletice tremurânde,
Murdare cer îndurare,
Fiindcă trăiesc bine!
Se-ntind la geamuri fumurii
Care de multe ori nu se deschid
FIINDCĂ UNII TRĂIESC BINE!

Când se deschid sigur în stânga
Apare o blondă platinată,
Ce lasă să i se vadă mâna albă
Cu manichiură franţuzească
Ce scutură scrumul ţigarii cu eleganţă,
TĂTICUL VREA CA FIICA LUI SĂ TRĂIASCĂ BINE!

Restul portofelar uitat cu neglijenţă
În torpedoul maşinii de teren,
Este aruncat cu scârbă în palma celui ce nu cere nimic,
Cere un loc în care să-şi găsească demnintatea,
Să-şi odihnească trupul.
TĂTICUL LUI ,ADEVARAT,A BĂUT VODCA...DAR CE VINĂ ARE EL?

El nu e nimeni altul decât viitorul,
Cel ce duce pe umeri povara greului,
Cel ce minte şi fură ca să trăiască,
Cel ce trăieşte în subsolul vilelor voastre luxoase,
Cel ce fură învăţătură din parafrazele voastre stupide ,
Copiază modul vostru de viaţă,
Crezând că dacă încearcă cocktail-ul coco-mari-extazy
Poate vedea cum puteţi trăi voi ,
Visul la care el visează.
Picat în moarte lui letargică,
El se amuză şi spune:
„SĂ TRĂIŢI BINE!”

Strazi pustii

E-o noapte…a doua din octombrie
Si strazile sunt goale…
Privesc atent la felinare-nalte si negre,
Pavaje vechi ce stau martore nepasarii muritoare

Mergand fara tinta,
Incep sa vad felinare in stele
Si de undeva aievea,
Privesc pamantul infrigurat, imbracat in roba alba…
Ce-mi arata ca sunt muritor…

Si-n pulberea alba ce pluteste-n aer
Stau sfarmate vise ce mor vesnic,
Ascunse sub roba crepusculara
A timpului etern, tanar…

Timp ce nu iarta, nu stie,
Si nu vrea sa se opreasca,
Acelasi de fiecare data ce ma reneaga
Si ma trimite departe…

Spune-mi

Spune-mi ce vezi tu
In picaturile de ploaie
Ce cad acum agale?
Spune-mi si nu-ti fie teama…

Pe cate frunze ai desenat,
Cu slaba atingere a privirii
Chipul meu,
Si-a noastra imbratisare in razele de soare?


De cate ori ai numarat pasii
Ce te-aduceau mereu la mine,
Si-ai zambit privind luna,
Stiind ca ma gandesc la tine?

Unde ascunzi tu sarutul timid,
Si privirea blanda,
Ce parca uita calea spre mine,
Sau se-ntorc inapoi la tine?

Spune-mi acum cand tacerea a plecat,
Ca stii cuvintele mele nespuse,
Si gandurile ascunse…
Spune-mi si nu-ti fie teama…

Da-mi mana ta...

Da-mi mana ta sa ma prinda
Atunci cand pamantul se misca prea repede,
Si sa ma inalte,
Cand nu mai pot zbura…

Sa ma impinga de la spate
Cand pasii imi par prea grei
Incat nu-i pot urma…
Sa stiu ca e acolo cineva…

Sa-mi picteze zambetul pe buze,
Si sa-mi faca ochii din lumina.
Sa-mi arate in a ta palma,
Visul ce m-asteapta si ofteaza..

Sa ma ascund in ea,
Cand nu mai vreau sa stiu de rau,
Si sa pictez pe ea soarele si luna,
Sa fie-n ea lacasul cald golit de timp…

Fii tu cel cu ochii calzi,
Ce ma poarta in a ta palma,
Dar lasa si vantul sa mai bata,
Si ploaia sa mai cada…dar da-mi mana ta…

Te-am gasit

Atunci cand nu vei fi
Cum vreau,
Te pot lega cu sfori subtiri
Si te pot preface-n ideal...


Dar cand nu mai iubesc perfectiunea
Te vreau iar,asa banal
Si pierdut in lucruri de nimic,
Spre care privesti chiar si tu nefericit...


Ce pot face sa te iubesc mereu?
Nimic...te iubesc acum,aici,asa...
Vesnicia e-o minciuna,
Infinitul e si el un truc.

As fi tot si nimic

As sta la acelasi geam
Sa-ti numar pasii de pe cer
Mai mult de-o vesnicie
De luna m-ar minti
C-ai sa existi vreodata...

As face scara-nalta
Din frunze de artar
S-ajung la tine
Sa te pot face
Sa fii adevarat..

As fi pictor sa-mi pictez
Singura aripile
Si-apo le-as decupa
Carandu-le-n spate
Si le-as colora-n rosu...

As fi iubita vantului
Doar sa-mi sufle cu putere
In aripile noi,
Sa ma faca sa ajung repede
Pe urmele tale...

As fi sculptor
Si te-as sculpta,
In lemn dulce
Si fin parfumat,
Cu aroma de cafea...

As fi scriitor
Sa te ating patimas,
Sa te creez ,
Si sa te distrug
Cand sunt nemultumita...

As fi doar om banal,
Si te-as iubi,
Chiar de n-ai vrea.
Te-as gusta
Si cu tine m-as imbata...

Sunt damnata

Sunt damnata
Si-mi iubesc pedeapsa...
Iubesc cuvintele
Si jocul de-a te desena
Cu firave litere
Insiruite cu sau fara sens...

Iubesc emotia ce-o nasc
Cand esti aici,
Si durerea ce-ondur
Cand pleci sau uiti ca sunt...

Iubesc privirea ta
In care se-oglindeste vesnicia,
Iubesc farama ciudata
Numita timp,
Care musca din noi,
Si pe tine ca stii
Cum s-o opresti...

Naivitate

De cele mai multe ori
Imi place sa ma joc...

Imi place la nebunie
Sa ma prefac in gandul tau
Si sa te aduc la mine
Mereu...

Sa ma transform in vant
Si sa te pot cuprinde tot,
Fara ca tu sa stii,
Fara ca tu sa ma chemi,

Sa ma impart
In fiecare strop de ploaia,
Si sa te ud tot,
Sa iti cad pe trup,pe buze,

Sa fiu in luna si-n stele,
Ca sa-ti veghez somnul,
Sa-ti trimit vise,
Sa te fac in noapte doar al meu...

Sa fiu soarele
Care te trzeste zilnic
Mangaindu-ti chipul,
Cu caldele mele raze...

Imi place sa ma joc,
Sa ma fac ca uit ,
Cum e cand ma doare,
Imi place sa cred,
Ca vei fi al meu mereu...

Normalitate

Cu cat entuziasm
Se-ndreapta spre o noua zi…
Cata fericire pe capul lor
Ca urmeaza un nou inceput…

Sarmanii…ei nu stiu oare
Ca ziua de maine
Inseamna despartirea de azi,
Si scoate din ei tot ce-i mai grotesc ?

Si cata fericire
E-n a lor sarmane suflete
Ce zac pustii in trupuri reci…
Te doare doar sa le vezi!

Al lor zambet s-a stins demult…
Privirile le sunt reci
Iar vorbele goale,
Dar ei nu stiu…

Mai bine taci…sa nu le spui !
Ei cred ca asa e mai bine,
Si nu vad dincolo de cuvinte…
Traiesc in normalitatea lor !

De acolo nu-i vei scoate.
Nu te vor lasa sa-i rupi,
De-a lor normalitate
Si sa-i duci in ale tale vise !

Incearca sa le dai
In fiecare zi cate o mica doza
Dar ai grija…
Nu prea mult,pentru ca nu vor intelege !

Du-I cate putin in fiecare zi
In ceea ce tu numesti normalitate
Si fa-i sa inteleaga
Ce-ar trebui sa gandeasca la asfintit…

Neom

Cum crezi ca soarele apune,
Pentru ca noi,sa nu-l putem vedea ?
De ce crezi ca natura plange-n
Fiecare dimineata inainte de a ne trezi ?

Soarele fuge de frica sa recunoasca
In fata lunii
Cat o iubeste,
Dar nu o priveste…

Padurea plange de spaima
Pentru ca a pierdut
Iubirea ta, tu cautand-o
De atunci in fiecare noapte…

In fiecare dimineata,
Sorele roseste de rusine,
Padurea plange si-ti marturiseste
Iar tu nu mai poti fi miscat…

Sa mai vii...

Mi-e dor sa mai vii
Tinand atent in palme luna
Urcand munti,
Traversand ape...

Sa te vad
Cum tii atent
Soarele sa nu cada,
Si cum te-ncrunti cand te arde...

Sa te privesc
Cum imbratisezi timid infinitul,
Si-apoi te iei la-ntrecere
Cu vantul...

Te vad cum te pierzi
Si uiti de luna,de soare si...de mine...
Iar eu soptesc slab:
"Sa mai vii..."

Primeste-ma

Cuibareste-mi obrajii
In palmele tale
Si uita de mine acolo
Mai mult de-o vesnicie...

In palmele tale
Lasa-ma sa te astept,
Sa-ti amintesti de mine,
Sau sa te intorci atunci cand pleci...

Strapunsa de dor
Si tacuta, promit,
Sa te astept cand pleci prea departe,
Si sa te ajut cand te ratacesti...

Cand vei uita cine sti,
Voi fi acolo sa-ti amintesc...
De visezi prea mult,
Voi fi acolo sa te trezesc...

Fara sa stii...

Vreau sa-ti fie
Si tie teama uneori...

Sa te temi cand pasul meu
Se-ndeparteza
Fara ca tu sa stii
Ca el doar te urmeaza...

Sa te temi cand zambetul
Mi-l vede oricine
Fara ca tu sa stii
Ca gandul mi-e la tine...

Sa te temi cand glasu-mi
Nu te mai striga
Fara ca tu sa stii
Ca te vreau mereu langa mine...

Sa te temi cand ochii mei
Nu te mai privesc
Fara ca tu sa stii
Ca eu te stiu tot pe de rost...

Sa te temi cand mana mea
Nu te mai cauta
Fara ca tu sa stii
Ca te simte chiar daca esti departe...

Sa te temi cand ale mele buze
Nu te mai saruta
Fara ca tu sa stii
Ca se tem sa te mai guste...

Sa te temi cand orice parte
Din mine pare sa nu-ti apartina
Fara ca tu sa stii
C-am fost facuta special pentru tine...

Doar noi doi...

Multe duminici să fie
Şi nimeni să nu ştie
Să ne asculte,
Să ne vadă măcar...

Multe ploi să iubim împreună
Şi picurii lor să ne alinte,
Să ne fie casă ploaia,
Iar iarba s-o călcăm
Cu piciorul gol...

Să ne mângâie
Fiecare frunză,
Fiecare fărâmă de viaţă,
Iar spinii să ne iubească...

Fulgerele şi tunetele
Vor fi melodioase...
Vor fi piesa noastră
Înfiorătoare de dragoste...

Iubire mută

Îmi strigi tare
Şi mă doare...
Te sărut şi-apoi
Te prefaci în piatră...

Te ating,
Dar eşti lipsit de viaţă...
Eşti rece,
Dar privirea ta îmi declară
Ne-ncetat aceaşi iubire.

Ochii ţi-au rămas vii,căprui...
Parcă mai vii ca niciodată...
Atunci când ma privesc,
Varsă lacrimi...

Braţele tale
Au rămas suspendate
Îmbrăţişându-mi odata trupul...
Eşti stâncă,
Şi-acum mă doare
A ta atingere...

A ta iubire mă-ngheaţă
Şi mă face şi pe mine de piatră,
Făcându-mă mută,
Declarându-ţi iubirea
Prin lacrimi şi priviri pătimaşe...

Cu gust de vânt

Şi te sărut acum pe tine,
Arunc luna de la geam,
O-mping să cadă
Şi-o adun apoi de jos
Când pleci...

Şi din praf şi cioburi o refac
Să mă iubească ea
Cât timp
Eşti tu plecat...

De vi şi pleci iar şi iar,
S-ar putea ca luna să obosească.
Să plece cu tine
Şi să rămân cu praf de luna
În palma stângă,
Praf de stele-n păr,
Şi gustul tau de vânt pe buze...

Te-am pierdut

Te-am pierdut.
Te-am pierdut în valuri
Şi în frunze.
În flori uscate
Şi muguri de copac.

Te-am pierdut
Dar nu mă doare.
Ţi-ai deschis aripile
Şi ai zburat.
A fost simplu.
Greu de uitat.

Te-am pierdut,
Dar asta nu-nseamnă
Că s-a terminat.

Te-am pierdut,
Dragul meu gând curat…
Te-ai dus în lumea largă.
De-ai sa te-ntorci nu ştiu,
Dar păstrez gândul la tine viu…

Anotimpul poeţilor

Poeţii trăiesc doar toamna.

Atunci iubesc cu adevărat,
Întâlnesc iubiri de neuitat,
Mai puternice decât divinitatea,
Şi mai mari ca infinitul.

Vântul toamnei le sparge geamurile,
Şi le deschide uşile
Trimiţând câte un om
În al lor adăpost.

Toamna poeţii dansează-n ploaie,
Şi se joacă desculţi în bălţi.
Doar atunci natura
Pentru ei trăieşte
Şi-ntregul univers se speteşte
Împlinind fiecare vis de-al lor.

Trec poeţii prin anotimpuri
Invocând aceaşi toamnă din trecut
În care au trăit cu adevarat,
Iubind un om banal…

Raze multicolore

Ochelarii mari de soare,
Îmi ascund privirea,
Ca soarele să nu observe
Că pe furiş îl privesc…

Ridic o mână spre cer,
Şi mişc degetele-ncet.
Mă joc cu razele soarelui,
Ce fug printre degetele mele,
Uneori trecând chiar prin mână.

Apoi mă-ntrec cu razele,
Şi nu mă lasă-n urmă,
Dar nici să câştig.
Merg în rând cu razele multicolore,
Şi de multe ori,
Ele mă prind timid de mână,
Şi mă îmbrăţişează.

Dimineaţă?

E dimineaţă.
Dar parcă e atât de devreme,
Încât e prea devreme
Chiar si pentru o dimineaţă…

Să fie oare într-adevăr
Dimineaţă ?

Nedumerirea-mi mutiliază
Până şi chipul senin
Ce se-ndreaptă agale
Către fereastra închisă,
Şi acoperită…

Cu mâna tremurândă,
Dau draperia
Şi soarele mă loveşte,
Scoate un zâmbet
Şi mi-l pictează pe buze…

E dimineaţă.
Şi brusc ,
E exact momentul potrivit
Pentru o dimineaţă !

Plouă...

Şi ce bucurie naşte
În mine fiecare picur
Ce mă spală,
Mă-nalţă, îmi dă aripi!

Se sparg stropii
În frunze crude,
Copaci ce zâmbesc,
Flori ce dansează…

Păsările stau pitite
Pe crengile bătrânului tei.
Paşii îmi sunt grăbiţi,
Şi vin spre tine.

Bălţile mă bucură,
Acum e curată a mea vorbă
Şi privirea mi-e limpede,
În cântul ploii…

Uită şi tu de tine,
Cum am uitat eu de mine…
Dansează cu mine în ploaie,
Cum dansez eu cu tine…

Unic

Si ma pierd incet prin soapte
Si trairi inalte
Ce sunt acum batrane
La fel ca muntii ce inca ne stau martori

Iar norii care imbratiseaza muntii,
Devin din ce in ce
Mai gri ,mai grosi ,mai tristi…
De ce oare ,iubite ?
Ochii lui capriu
Acum sunt mai curiosi…
Privesc norii usor rosii,
Dupa care soarele apune…

Cat de plina e a sa privire,
De dorinta ,de iubire…
Cat de delicat poate fi
Si totodata ciudat…

Privirea lui e limpede
Si trairea mai mult decat incarcata…
Are pasul hotarat ,
Si glasul calm…

E asa cum numai el poate fi,
Plin de tot ce e bun si rau…
Binele si raul impletindu-se-n el
Intr-un mod unic…ca la nimeni altcineva.

Sufletul meu păgân

Din lemn de abanos
Ti-am facut parul moale
Ce-ti cade pe frunte
Si-ti acopera cu tandrete chipul.

Boabele de cafea
Ti-au devenit ochii
Care privesc adanc in mine,
Ii simt cum ma strapung…

Petalele de trandafir
S-au facut buzele tale,
Si zambetul tau
E pleznirea petalei,inflorirea…

Trupul ti-e alcatuit
Din petalele florilor
Ce s-au jertfit
Ca tu sa poti fi…

Pana si zeii ti se inchina,
Si ploaia te mangaie
Cu soarele-n acelasi timp,
Incalzindu-te si ingrijindu-te…

Pe tine gasesc roua
In fiecare zi
Si vad cum ale tale maini
Se-mpletesc in jurul meu…

Buzele tale ma saruta
Si ochii tai imi lumineaza
Pana si sufletul negru
Si pagan ce zace in mine…

Mirare

Firele gingase si mici de iarba,
Mor acum si impreuna cu ele
Intreaga natura
Isi ia adio de la soare…

Noi ramanem tot aici…
Putini dintre noi,
Pleaca in cautarea
Acelui sentiment pur…rar…

Restul lumii ramane aici
Pentru ca ei au gasit
De un timp
Ce eu caut de o viata.

Au avut noroc
Sau asa a fost sa fie…
Nici eu ,nici ei
Nu intelegem…

Ne miram in schimb ne-ncetat
Cum in lume,
Poate fi atata durere,si-n acelasi timp,
Atat de multa fericire

Fantasma...

Lovesc cu spatele zidul masiv
Din roci mari , dure si reci…
Deschid greu usa din lemn masiv si vechi
Zgomotoasa si frageda…

In jur ,e pustiu…esti doar tu…
Undeva departe
Uitandu-te spre mine,
Si totusi prin mine…

Te vad acum cum strangi
Copacul trist in brate
Si-ntrebi Divinitatea
De ce m-a luat ?

Fug acum spre tine
Dar tu nu simti nimic…
Decat o pala de vant
Racindu-ti obrazul – era mana mea..

In drum spre tine
Trandafirul plin de disperare
Incercand sa ma opreasca
A rupt o bucata din rochia ce-o purtam…

‘Sunt langa tine…’
Iti soptesc ,dar degeaba.
Fugi de frica vantului
Ce spre tine venea miscand frunze…

Ai fugit spre usa veche,
Iar in drum,
Ai gasit matasea alba
Ce trandafirul o plangea…

Acum intelegi
Ca eu sunt vantul…
Boarea ce-ti racea buzele si obrazul…
Eu sunt fantasma ta…

Dulceaţă şi venin

Buzele-mi rad…
Dar de ce ar face
Ele acum ceva,
Impotriva firii mele?

De ce-mi opresc ele
Ochi-mi sa planga
Si glasu-mi sa urle
De cumplita durere...

O durere,
Ce-mi mistuie trupul,
Iar sufletul
Mi-l devoreaza…

Timpul ma loveste
Purtand parca
O sabie cu care taie fara mila
Al meu fraged trup…

Si toate ma adancesc
In dulceata numita durere,
Si ma poftesc sa gust
Din veninul numit de ei iubire…

Doi ochi senini

Doi ochi senini
Pierduti privesc in sus
Si revad si acum
Ce eu nu mai stiu…

Ei stiu ce eu am uitat
Si simt ce eu
Nu mai stiu sa simt,
Dar a lor privire e nefericita…

Si plang des…
Sufletul le pare rupt
Si nu mai stiu sa creada
La fel cum o faceau…

Si par pierduti
In necunoscut
Intr-o lume straina
Parca nestiuta de ei pana atunci…

Se adancesc
Pe zi ce trece
Tot mai tare
Intre cei uitati de soarta…

Indurerati si sufocati
Uneori de o durere mare
Cer disperati un ajutor
Uitat de ei intr-un asternut…

Abia tarziu inteleg
Ca cei doi ochi caprui
Sunt ajutorul meu,
Iar eu sunt ajutorul lor…

Acolo...

Departe in munţi e liniste…
Acolo e ca şi cum omul n-ar exista
Şi nu ar vrea nimic de la tine,
Doar de la sine…

M-a facut pură un singur loc
Şi-i duc dorul in fiecare secunda
Ce trece din a mea viaţa
Sperând că într-o zi voi fi din nou acolo…

Lacul oglindeşte stelele,
şi lasa ceaţa să-l sărute
In fiecare dimineaţă…
Retrăgându-se-ncet când noi vedem …

Luna se vede deasupra brazilor
Şi parcă acolo zambeşte uneori…
Până si copacii sunt altfel…
Ei par sa-ţi asculte oful…

În unele parţi ale pădurilor,
S-au stins mulţi copaci…
Au fost ucişi de cel pe care
Ei îl credeau al lor prieten…

Florile nu le-am vazut…
Dar sunt frumoase,bănuiesc…
Mai ţin minte doar iarba uscata
Care se juca in bătăile vântului…

Acolo toate însemnau libertate.
Fiecare fir de iarbă,
Iti dădea toată iubirea lui
Deşi ştia că-l vei călca…

Simţeai ca ai tot…
Aveai chiar şi ce nu-ţi aparţinea…
Acolo tot şi toate te iubeau
Şi păreau uşor îndrăgostite şi dependente de tine…

Pareau că fără tine,
Nu ar putea exista…
Erau motivul tău pentru a trăi
Iar tu erai motivul lor pentru a fi…

Sufletul ti-era plin,
Dar te simţeai uşor,
Liber şi prindeai aripi
Prin simplu fapt ca respirai…

Acolo unde toate te iubesc
Şi de grija îţi poartă
Mi-e dor să ajung…
Să pot să respir aerul curat…sa zbor…

O viaţă-ntr-o zi

Margelele cafenii
Stau atintite asupra mea
Si parca nu ma lasa
Nici macar sa respir…

Lasa-ma ca-n una din zile,
Sa-ti ating obrazul
Cu a mea mana…
Si sa te privesc insetata de tine…

O data doar sa-mi prind degetele
In parul tau – castana aurie,
Usor inelat…
Si capul sa ti-l tin in poala…

Intr-o lume,
Unde vom fi doar noi,
Sa cream noi sarutul,
Si tot noi sa-l definim…

O zi doar…
Sa stiu ca te-am cuprins
Cu ale mele ne-nsemnate brate,
Si m-ai strans la al tau piept…

Sa-ti simt mana,
Cum o strange pe a mea,
Si nu m-ar lasa nici de-as vrea,
Inaltandu-ma sus tare…

Nu-ti opri cuvintele…
Lasa-le sa-mi spuna,
Ce tu nu ai putut
Sau vrut a-mi spune…

Nu te opri chiar de eu plang…
Plang de fericire,
Ca te am langa mine,
Si-ntreaga mea viata e o zi…

Mai apoi,
La sfarsitul acelei zile,
Te voi ruga,
Sa-mi inchizi usor ochii…

Cu ale tale maini firave,
Si cu al tau sarut sa-mi iei
Ultima suflare…
Mi-a fost de-ajuns cat am trait…

Veşnic îndrăgostiţi

Păşesc în fiecare zi
Pe aceleaşi străzi
Uneori goale,
Alte ori pline de oameni…

Adesea nu ştiu
Pe unde ar trebui să calc…
Pe spaţiile albe,
Sau pe cele negre?

Scena vieţii devine brusc
O mare tablă de şah
Pe care noi, actori fiind,
Călcăm mai mereu strâmb…

Încurcăm piesele,
Replicile şi uneori scenele…
Le jucăm după reguli,
Uităm de ce simţim…

Publicul e imun,
La orice am juca…
Nu e mişcat,
Nu ştie ce facem , nu îi pasă…

Uneori cădem pe scenă
Şi plângem,rupem din noi
De dorul cuiva,
Pentru iubirea ce ne umple fiinţa…

Râdem foarte puţin,
Iar zâmbete apar
Doar când nu mai plângem de dor,
Şi ţinem în braţe ce iubim…

Sufletele noastre nu mor…
Rămânem veşnic îndrăgostiţi
Ce se hrănesc cu iubire,
Şi plâng de durere…

Copil mare

Ce ştii tu,
Copil mare
Pierdut printre străini,
Pentru care ai construit bariere?

Câtă durere ai îndurat
Şi câte lacrimi ai vărsat
Până când ai învăţat
Să construieşti bariere?

Credeai că e uşor,
Să te păstrezi,
Pur şi simplu tu,
Între oamenii cruzi?

Ce-ai zice acum
Să te abandonezi în braţele mele,
Să zburăm împreună
Şi să rămânem împreună?

Pe-o stradă numită "Lume"

Un copil mic,
Cu ochii mari
Stă pe-o stradă lungă,
Şi priveşte oameni mari,

Care se agită lângă el…
Ei îi zâmbesc
Sau îl privesc încruntaţi
Şi unii speriaţi că-i va atinge…

E doar el,
E un copil
Cu mâinile murdare,
Dar cu sufletul curat

Ce n-a-ncetat
Să viseze
Oricâte vise,
Cei mari i-au furat…

E uitat pe strada numită lume,
Cu oameni mari şi copii deopotriva
Cu mâinile şi hainele curate,
Dar cu sufletul murdar…

Ei au uitat să viseze,
Nu mai ştiu cum se face
Şi le pare un lucru greu
Aproape imposibil de realizat…

Monştrii mici şi mari,
Se hrănesc cu visele
Ce zboară nevinovat
Pe strada pustie, şi acoperită de ceaţă.

Puiul de înger

Un chip mic
De copil,
Un inger pierdut
Intr-o lume prea mare…

Asteapta aripile
Sa-i creasca
Si-ndura durerea
Fara sa scrasneasca…

Nu plange,
Si nici mila nu cere
Puiul de inger
Ce creste-n tacere…

Va priveste pe fiecare
Cum il loviti,
Si se face ca nu-l soare,
Nu simte, nu stie…

El nu vede lucrurile murdare
Si se bucura
De fiecare raza de soare,
De fiecare pata de culoare…

Ochii lui nu stiu sa lacrimeze…
Capul nu-i poate sta plecat,
Doar ridicat…
Si buzele lui graiesc bland…

E un pui de inger
Pierdut pe pamant
Unde creste in tacere
Si se bucura de libertate…….

În căutarea definiţiei

În fiecare suflet,
În fiecare minte,
În fiecare om ,
Iubirea are altă definiţie,un alt sens…

Şi poate stelele n-ar străluci
Dacă dragostea
N-ar fi,
Fără ea, n-am exista…

Ce ciudat se simte iubirea uneori
Şi cât de tare mai doare…
Uneori e principala boală
Din care se moare…

Din prea multă iubire,
Inima încetează să mai bată…
Însa fără ea,
Inima ar fi o pradă prea uşoară…

Soarele n-ar mai fi rezistat
Fără un strop de iubire…
Nu ar avea ce să-l susţină
Ar cădea , şi-n cădere ar lovi pământul…

Atunci iubirea lui pentru noi
Ne-ar arde,
Şi-ar fi o doză mult prea mare
Din cel mai scump drog…

Ce e fericirea?

Îmi pierd paşii pe aleea
Neştiută până acum de mine,
Şi-al meu ciudat picior
Se loveşte de-un asfalt dur

Lacrimile sunt destule
Pentru a-mi spăla
Toate păcatele care le am
Şi care le voi face de acum…

Privirea-mi e rece,
Deşi ochii în natura lor,
Sunt facuţi sa fie calzi,
Să fie buni şi iertători…

În haotica realitate
M-am pierdut
Căutându-te pe tine,
Cel neştiut de lume…

Te tot caut şi vântul îmi loveşte ochii…
Ei încep temuţi să lăcrimeze…
Şi nu mai vad fluturi,
Nu mai ştiu ce-nseamnă culoare…

Ce-I fericirea?
Poate fericirea-şi are lăcaş
Într-o floare
Ninsă de soare…

Poate stş chiar în tine,
Şi-n grăuntele de nisip,
Ce ţi-a intrat în ochi,
Şi te-a facut să plângi…

Ce eşti tu?

Cu chip şi trup de om,
Te-arăţi în faţa mea
Şi mă laşi să cred
Că-n tine se-ntâlnesc soarele si luna.

Când vrei să fie zi,
Ridici ale tale mâini
Din lumină parcă făcute
Şi faci să plouă cu raze…

Când îţi doreşti să fie noapte
Preschimbi lumina în ceaţă,
Schimbi soarele cu luna,
Şi norii îi transformi în stele…

Nu poţi fi îngrădit…
Eşti însuşi vântul
Ce-mi dă părul la o parte
Să-mi şoptească ce gândeşti…

De-ai vrea,
Ai putea fi chiar
Pasărea ce renaşte
Din propia cenuşă…

De-drăzneşti să visezi,
Visul îţi devine realitate,
Şi eu mă tem ,
Că nu am loc în el…

Te privesc ai mei ochi speriaţi
Şi nu ştiu ce aş putea crede…
Eşti zeu , sau realitate?
Exişti şi eşi?

Numele tipului

Mă prinde de mână
Adesea un tip ciudat
Dar tânăr şi de vesel
Şi ma ameţeşte…

După ce mă-nvârte o vreme,
Îmi spuneca de fapt,
El e bătrân,
Şi exista de la începutul lumii…

Mă sperie când începe
Să râdă isteric
Şi-şi aţinteşte privirea asupra mea…
Atunci mă cutremură….

În rest are mâinile calde
Chiar şi prin mănuşile
Ce I le acoperă
Cu atât de multă grijă.

Poartă o pelerină ciudată
Şi nişte ochelari fumurii
Ce-I acoperă
Aproape tot chipul…

Mă prinde în joc
Şi-mi dă drumul
Atunci când consideră el
Că e prea mult.

Uneori cade şi el odată cu mine
Şi plânge amar
Că nu a putut schimba
Totul în mai bine…

Îşi spune “Timp”
Şi crede ca el este
Sigurul vinovat
Pentru tot ce s-a-ntâmplat…

Tulburare

Privind în bălţi
Pe străzi pustii
Se aud de departe ,
Subţiri voci de copii…

Ei par sa se apropie,
Şi să distrugă
Liniştea păstrată
Cu atât de multa grija…

Şi caut să văd
În apa ce cade
O parte din tine,
Ceva ce-ţi aparţine…

Cad stropii pe mine,
Şi gălăgia e tot mai mare
Acum când tu stai departe
Pe celălalt mal….

Plâng îngeri...

Ne plang ingerii
Sufletele noastre patate
De nenumarate dorinte lumesti
Ce incep sa ma doara tot mai tare…

Ajung sa cred,
Ca-ntr-un final ma vor sufoca
Si mi vor fura viata si libertatea
Facandu-ma ca voi…

Cer Divinitatii iertare…
Si-o rog sa ma lase
Libera sa traiesc,
In lumea mea sa ma creez…

Nu am nevoie de prea multe…
Vreau doar un colt in padure
Sa am liniste …
Imi doresc doar libertate

Vreau sa pot alege
Ce voi face maine,
Cum vreau sa respir,
Pe cine si cum vreau sa iubesc…

Acum lupt si calc pe tot
Ce ei imi pun in fata…
Stiu ca va veni si ziua,
In care noi vom fi ai nostri stapani…